Si eu m-am nascut in Romania 22.04.2017

Căsătoriile timpurii, în analiză la Bruxelles

Bruxelles, inima Europei la nivel decizional, a fost locul de întâlnire pentru reprezentantele proiectului “Mărită-te când ești pregătită”. Recent, voci feminine rome ale ONG-urilor din Italia, Romania, Bulgaria, Croația și Austria au dus mai departe obiectivul lor de a face vizibile consecințele dramatice ale căsătoriilor timpurii. Echipa emisiunii noastre a filmat în cele două zile de conferință și vă oferă imagini în premieră de la eveniment în cadrul rubricii ”Info Rom”.
R(omul) de zece al acestei ediții este Ștefan Comănescu, un tânăr în vârstă de 15 ani, vicecampion european la karate. Echipa emisiunii noastre i-a urmărit evoluția în timp iar în ediția de sâmbătă veți putea vedea care sunt medaliile pe care le-a acumulat între timp.
La ”Un ceai cu rom” invitatul moderatoarei Nicoleta Ceaușu este noul președinte al Agenției Naționale pentru Romi, domnul Daniel Rădulescu. Urmăriți o discuție despre strategii și programe de viitor în beneficiul romilor.
Nu schimbați canalul, emisiunea ”Și eu m-am născut în România” vă așteaptă sâmbătă de la ora 10.30 pe Național TV!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *